Marius Lăcătuş a evoluat de atâtea ori sub presiune încât starea în sine nu-i mai dă niciun fior. A driblat când mulţi îl acuzau că n-o face. A înscris când alţii îl acuzau că doar loveşte. A alergat când majoritatea îl critica pentru căderile sale.

A plecat capul, dar n-a rămas niciodată dator să-l ridice. Acum, a sosit momentul să facă asta şi din postura de antrenor. Mai precis din a doua încercare, pentru că aşa cum ştiţi cu toţii fostul şeptar şi-a mai încercat puterile în fruntea Stelei, dar a cedat acuzelor, nedorind să aducă Steaua într-un scandal al orgoliilor inutile.

Aşadar, o nouă provocare. La aceeaşi echipă. Aceeaşi echipă care-i provoacă fericire când învinge şi care-i albeşte părul când este înfrântă. Ce variante are Lăcătuş acum? Niciuna nouă. Are doar avantajul de a-şi fi văzut din afară propria muncă, dar dezavantajul de a aduce ceva nou.

Dorinel Munteanu a fost ca un damf de parfum nou într-o încăpere prea mare, astfel că stilul "Fiarei" n-a fost afectat prea mult. A găsit Steaua aşa cum a lăsat-o, dar, paradoxal, criza plutea în jur. Golurile, ce reprezintă aerul din Ghencea, nu vin decât foarte rar. Victoriile, bucuria steliştilor, au nevoie de lupte surde în toate compartimentele.

Dar a trecut. Turul a rămas doar în matematica simplă a clasamentului. Prezentul este doar al său şi al jucătorilor. Nu, acum nu mai are nevoie să-i cunoască. Îi ştie pe toţi. Acum ei trebuie să-l descopere şi să-l înţeleagă.

Totuşi, Lăcătuş va modifica. Grecul Kapetanos, nefolosit în prima sa "domnie", va reprezenta soluţia de atac. Rădoi a lăsat un gol imens în centrul defensivei, dar Steaua a mai jucat doar cu Goian şi Ghionea. Deşi intrat în discuţia banderolei, Petre Marin va trebui să-i cedeze banda stângă lui Ionuţ Rada, unul dintre pariurile lui Marius pentru returul sezonului. Semedo primeşte şi el o mână de salvare, poate ultima, în timp ce Toja şi-a câştigat locul de la mijlocul terenului, acolo unde roş-albaştrii vor propune un cuplu 100% columbian, Dayro Moreno alăturându-se lui Toja. Ceasul Ovidiu Petre va ticăi, cu speranţa că nu va sări niciodată secundele, la închidere, pentru ca partea dreaptă a terenului să le revină lui Ogăraru şi Nicoliţă.

Aceasta e Steaua lui Lăcătuş. E simplă. Atât de simplă încât şi-un copil din clasele primare ar rosti-o pe de rost. Dar nu este un dezavantaj. Marile echipe nu lasă niciodată prilejul mass-mediei să caute echipa, punând-o mereu pe tava tuturor, dar aducând mereu surprizele ce duc la victorie. Asta încearcă şi Lăcătuş. Să închege o echipă ce nu primeşte mari şanse la campionat şi să poată întoarce palmele primite după demisia pe care şi-a dat-o în urma înfrângerii, din Ligă, cu Lyon.