Aleargă. Uită de copilărie, dar nu uită de antrenamentul de dimineaţă. Aleargă. Uită de prietenii din faţa blocului, dar nu uită de ora la care aleargă jucătorii în umbra cărora se regăseşte acum. E târziu. "Cei mari" îşi continuă jocul lor, iar el se retrage, sâcăit de mama, o persoană care pune cartea şi învăţatul pe primul plan, în camera sa.

Lacrimile îi curg uşor pe obraz. Organismul îi este obosit, dar ochii nu i s-ar fi dezlipit de pe cei 22 de jucători care fac acelaşi lucru pe care el îl visează. Aleargă. Dar de această dată în somn. Lacrimile i s-au scurs la fel ca transpiraţia din momentul în care antrenoru îi strigă "Trage de tine!". Nu se lasă mai prejos decât ceilalţi. Nu are voie.

Zi de zi acelaşi program. Alţii spun că e o rutină, dar el habar n-are ce-nseamnă şi continuă. Aleargă. În lumea sa în care totul parcă seamană cu o minge, ori cu un teren de fotbal.

Anii trec. Aleargă. După minge, dar şi după buletin. Progresul e evident, greutăţile par mai "uşoare", dar dificultăţile, paradoxal, acum încep. Aleargă. În locurile în care alţii se relaxează în vacanţe. Munţii îi sunt prieteni: "Parcă a mai îmbătrânit ăsta..", e gluma, seacă pentru noi, cu care-şi alină gândurile prin pădurea deasă şi acoperită de zăpadă prin care trece an de an.

Se face târziu. Nu pentru cariera lui, ci pentru performanţă. Nu mai are lângă el părintele care să-l trimită la odihnă. Acum trebuie să decidă singur. Lumina se stinge...

"Ronaldinho îi pasează lui Andrei, românul driblează doi jucători, intră în careu, şutează şi... şi.. gooooolllll...".

O nouă zi intervine între visele puştiului nostru şi drumul său. E dimineaţă, iar lucrurile o iau de la capăt. Aleargă prin aceleaşi locuri, dar la un alt nivel. Cine ştie, poate, odată, realitatea îi va cuprinde visele, iar atunci... atunci poate exclama: "Da, totul a meritat!".