La cât e meciul?

Conţine PAMFLET

Părere/ Sezonul zâmbetelor încleştate

Noaptea se aşterne peste formaţiile româneşti. Soarele este de mult timp o amintire, iar seninul a apus în faţa întunericului. Zorile sunt departe şi parcă pentru prima dată animalele au încetat să mai cânte. Nu, ele nu ştiu de criză, dar au aflat de ea din modul în care au fost hrănite.cry

Cândva, în lipsa lătratului de câine puteam asculta suav „miau, miau, miau”. Acum e linişte deplină. Nici vântul nu mai bate, deşi cumva tot se aude a gol în rezervele pentru transferuri şi achiziţii. Contractele devin negre privite la ochiul obosit ajutat de-un bec mai chior decât orice arbitru care nu vede un fault evident.confused

Priveşti pe cer şi vezi ceva ce nu poţi atinge niciodată. Dar ce te face să rişti totul pentru ceva la care, conştient realizezi, nu vei putea ajunge. Fazele superioare sunt mult prea inferioare pentru superioritatea cu care tratăm acum competiţiile care ne aduceau puncte şi satisfacţii.

Oricine ştie că trebuie să se mulţumească cu puţin dar, înţelegând altfel ambiţia, ajungem să depăşim lungul nasului lui Pinocchio. Bancurile sunt şi ele seci, la fel ca şi disputele altădată acide. Se cere liniştea şi se recomandă apa plată, dar poate iarăşi noi n-am aplicat unde şi cum trebuie.

„Mai puneţi o dată caseta” e replica devenită celebră. Parcă acum, văzând apăsatul greoi în gol şi permiţând mediocritatea, ne e dor de acea „reluare”. Atunci, când ghetele roz nu erau inventate, dar filetul era la modă, Champions League suna atât de departe încât degajarea făcea din fotbalul românesc unul pentru care merita să priveşti, timp de 90 de minute, un meci în ziua de Paşte.razz

De dragul frumosului, îngropaţi valiza! Iar o dată cu ea bricheta, furatul şi teatrul jalnic, lăsând, ca o noapte rece din timp de vară, o brumă a speranţei de normalitate...wink

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Ultimele comentarii

Arhivă