„Mă scol dimineaţa, la 7, mulg oile şi stau singur în bucătărie două ore. Asta e viaţă adevărată, simţi că trăieşti”.

Nu, aceste vorbe nu-i aparţin lui Aristotel, Platon, sau cu atât mai puţin lui Kant. Ei poate n-au fost în stare să atingă aceste bucurii ale vieţii împlinite. Citatul de mai sus nu trădează nimic altceva decât originile şi lepădarea autorului de ceilalţi războinici ai luminii. Putem trece acest discurs la evenimente istorice sau la reîntoarcerea în timp... În timpul în care biletele la film şi tirurile cu haine erau mai importante decât orice alt meci de fotbal.

Probabil aţi intuit că vorbim despre George Becali, fostul doritor de strălucire pentru România şi actualul bogat „sărac” al vieţii cotidiene. Mulţi dintre noi vedem viaţa ideală presărată cu bani, maşini, ceasuri şi haine de firmă, femei şi bliţuri ale aparatelor foto. Nu, acestea au pierit de mult timp. Este mult mai la modă acum să spui că eşti lăcătuş mecanic şi că ai ultima fiţă de maşină, poleită eventuală şi cu câteva grame de aur alb, asta dacă nu cumva vrei s-o „spoieşti” pe toată.

Totodată, este foarte „cool” să ştie lumea că eşti în Top 300, dar că afacerile nu-ţi merg deloc bine în aceste vremuri. Mai că s-ar scurge o lacrimă pe obrazul privitorului la auzul unui posibil faliment pe timp de criză. Asta dacă nu cumva, în vremuri cu bugete de austeritate, readuci în prim plan Daciile 1300, nedorind totuşi să fii la nivelul Loganului prezidenţial.

Indiferent de cât eşti afectat, cel mai mult contează modul în care reuşeşti să-ţi prezinţi căderea şi să-ţi alegi viitoarea mutare. Becali a decis să se întoarcă de unde a plecat, preferând să înlocuiască lectura cărţilor lui Coelho cu mulsul oilor. George Copos s-ar putea aşeza din nou la catedră, în timp ce pe Cristi Borcea, în cazul în care fotbalul nu va mai fi pe primul loc, l-am putea regăsi în mijlocul buteliilor.

Editorial scris pentru Videonews.ro