La cât e meciul?

Conţine PAMFLET

JURNAL DE LIGĂ: Românii, stăpânii amicalelor (26.01.2009)

Fără îndoială, echipele româneşti traversează o perioadă destul de bună în timpul stagiilor de pregătire. Dacă Rapidul şi Dinamo încă nu au disputat nicio partidă de verificare în 2009, Steaua, Timişoara, CFR Cluj, FC Braşov, Craiova şi Unirea Urziceni şi-au măsurat puterile în compania unor echipe care s-au ridicat mai mult sau mai puţin la nivelul Ligii 1.

FC BRAŞOV- FC Zurich 2-1: I-au răzbunat pe stelişti

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, FC Braşov, a susţinut, duminică, un amical îm compania formaţiei elveţiene FC Zurich, grupare ce a remizat, scor 2-2, cu Steaua Bucureşti.

Braşovenii au rezolvat partida în mai puţin de 20 de minute, cu golurile marcate de Cristescu. Prima reuşită a venit la doar două minute de la fluierul de început, după o combinaţie de efect cu Buga, iar majorarea scorului s-a produs în minutul 16, Cristescu fiind servit excelent de Marius Măldărăşanu.

Forcingul formaţiei de sub Tâmpa nu a mai adus nicio modificare pe tabela de marcaj, deşi Sburlea şi Buga au trecut la un pas pe lângă gol. În schimb, cei care au punctat au fost elveţienii. Aceştia reducând diferenţa şi stabilind astfel scorul final al întâlnirii în minutul 34.

Răzvan Lucescu a ales să înceapă jocul cu următorul „11”: Kajcsa - Voicu, Abrudan, Oros, Ezequias - Cristescu, Măldărăşanu, Paulo Adriano, Cătălin Munteanu - Buga, Sburlea. În partea a doua a întâlnirii braşovenii au schimbat distribuţia, evoluând cu următoarea garnitură: Kajcsa - Rui Duarte, Bogdan Niculae, Nae Constantin, Cristi Ionescu - Roman, Ilyes, Mateiu,Senin - Dedu, Surdu.

UNIREA URZICENI-Şahtior 0-0: Made in România

Surpriza turului de campionat, Unirea Urziceni, a întâlnit în primul său amical din 2009 Şahtiorul lui Mircea Lucescu. Chiar dacă diferenţa de valoare şi-a spus cuvântul în majoritatea timpului disputat, scorul final a fost unul lăudabil pentru gruparea românească.

Fără mijlocaşul Bogdan Mara, nefolosit din cauza unei posibile despărţiri de Unirea, Dan Petrescu şi-a „îndesat” bine echipa în propria jumătate, scăpările defensivei fiind rezolvate excelent de către portarul lituanian al Unirii, Arlauskis, care a prins din nou o zi foarte bună.

Pentru Şahtior, românul Răzvan Raţ a evoluat ca titular, dar a fost înlocuit în minutul 67 al partidei. Unirea Urziceni va mai disputa alte patru meciuri de verificare în cantonamentul de la Oliva Nova, cu Elche, Borussia Dortmund, Dinamo Moscova şi Alicante.

CRAIOVA-Sportfreunde 2-0: Prea mici pentru „leii” lui Napoli

Universitatea Craiova a învins cu scorul de 2-0 formaţia de ligă a cincea germană, Sportfreunde Siegen, în prima partidă a oltenilor din noul an.

Cu un adversar modest valoric, jucătorii lui Nicolo Napoli şi-au creat o sumedenie de ocazii, unele dintre ele ratate cu aceeaşi uşurinţă cu care au fost construite. La pauză tabela a arătat doar 1-0 pentru Craiova, golul fiind marcat de Florin Costea. În a doua parte însă, şansele de gol s-au înmulţit pentru craioveni, care au reuşit să mai puncteze încă o dată, prin reuşita superbă a lui Tănasă din minutul 73.

Craiova a început meciul în următoarea alcătuire: Lung – Dananae, Gaman, Stoica, Rose – Prepelita, Dilevski, Soava, Fl. Costea – Dina, M. Costea. În partea a doua a jocului Nicolo Napoli a schimbat echipa, trimiţându-i în teren pe: Merlier - Barboianu, Gaman, Barbu, Soava - I. Popescu, Prepelita, Ologu - M. Costea, Tanasa, Craciun.

POLI TIMIŞOARA-Vojvodina Novi Sad II 3-0: Victoria de final

Echipa antrenată de Gabi Balint, Poli Timişoara, a disputat, duminică, în compania echipei a doua a Vojvodinei Novi Sad, ultimul amical din cantonamentul de pregătire din Turcia.

Deşi partida s-a desfăşurat pe o ploaia torenţială, Poli a reuşit să se impună categoric. Primul gol al partidei a fost marcat cu şapte minute înainte de pauză de Magera, care a reluat din 16 metri o centrare a lui Goga. Golgeterul Gigel Bucur a ieşit la rampă în minutul 48, atunci când a dublat avantajul pentru timişoreni. În minutul 62, acelaşi Dorin Goga pasează excelent pentru Artiom Karamian, armeanul stabilind scorul final, 3-0, cu un şut bine plasat de la 8 metri.

Ştire scrisă pentru Videonews.ro

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Ultimele comentarii

Arhivă