La cât e meciul?

Conţine PAMFLET

KOnline/ Sport.ro fără "pe" şi "ce"

Am decis să inaugurăm o nouă rubrică pe blogul "La cât e meciul?" în care să prezentăm erorile apărute pe site-urile sau blogurile de sport importante din România. "KOnline" va fi cu ochii pe tot ce nu mişcă, sau pe tot ce mişcă prost în lumea online-ului sportiv românesc.

Primul post al acestei rubrici şi-l adjudecă cei de la Sport.ro. Din viteza exclusivului editorii siteului au uitat să tasteze atât "pe"-ul, în primă fază, dar şi "ce"-ul din partea a doua. Chiar dacă lumea a înţeles probabil ce au vrut să transmită cei de la Sport.ro, nouă ne rămâne să ne întrebăm dacă Marian Iancu "nu înţelege de Becali" sau nu înţelege de ce Becali vrea răul Timişoarei?cool

La Dinamo jucătorii se pot transfera dacă au numărul lui Borcea :)

Cristi Borcea a anunţat modul în care fundaşul Cosmin Contra se poate transfera la Dinamo.

În cazul în care are numărul de telefon al lui Borcea şi doreşte să evolueze pentru clubul din Ştefan cel Mare, lui Contra nu-i rămâne decât să caute în agenda telefonului numărul lui Borcea şi să sune.

Merge oare şi cu beep?
lol

JURNAL DE LIGĂ: Moţi se alătură „haitei” (28.01.2009)

Acuzaţi de Gică Popescu pentru „rebuturile” pe care le aduc pe post de „mari transferuri”, dinamoviştii împrospătează lista repatrierilor cu fundaşul Cosmin Moţi. Chiar dacă nu a rupt gura târgului în Italia, oficialii lui Dinamo pun bază în evoluţiile lui Moţi pentru realizarea visului numit Liga Campionilor.

DINAMO: Cu Moţi spre Ligă

Liderul Ligii I, Dinamo Bucureşti, s-a înţeles cu formaţia italiană Siena în privinţa împrumutului până în vară al românului Cosmin Moţi. Totuşi, deşi evoluţiile în „Cizmă” ale fostului craiovean au lăsat de dorit, conducerea Sienei nu a renunţat la dreptul de cumpărare al jucătorului la finalul campionatului, exact aşa cum s-a stabilit în momentul plecării lui Moţi în Italia.

Impresarul Victor Becali a confirmat informaţiile din ultima vreme, afirmând că, în mare parte, lucrurile sunt rezolvate între Siena şi Dinamo, rămânând de semnat doar documentele dintre cele două cluburi pentru ca mutarea să devină oficială.

Dacă totul va decurge normal, Cosmin Moţi va sosi în România cel mai probabil în cursul zilei de joi şi va parafa înţelegerea cu gruparea din Ştefan cel Mare.

STEAUA: Ţiriac şi Năstase, cuplul posibililor finanţatori

Posibila vânzare a formaţiei Steaua Bucureşti ţine în priză lumea oamenilor cu bani din România şi nu numai. În cazul în care ar prinde orele când gruparea este scoasă la licitaţie, sumele variind între 20 şi 5 milioane de euro, Ilie Năstase şi Ion Ţiriac ar putea înainta o ofertă patronului stelist, Gigi Becali.

Lăsând deoparte declaraţiile de presă, cu privire la vânzarea clubului, date mai în glumă, mai în serios de Gigi Becali, este bine ştiut faptul că fără foc nu iese fum şi ar fi interesat modul în care ar reacţiona actualul patron al roş-albaştrilor dacă i s-ar oferi cu adevărat suma dorită.

Indiferent de zvonurile apărute până în prezent, Ilie Năstase a specificat faptul că va fi interesat să cumpere clubul Steaua doar în momentul în care acesta va fi scos cu adevărat la vânzare, până atunci orice fel de discuţii fiind pure speculaţii.

CFR CLUJ: Uhrin şi-a luat revanşa

Consilierul celor de la CFR Cluj, Duşan Uhrin Jr, s-a răzbunat, ce-i drept doar într-o partidă amicală, pe campioana Serbiei, Partizan Belgrad, echipă ce a eliminat-o pe Poli Timişoara din Cupa UEFA pe vremea când antrenorul ceh antrena gruparea bănăţeană.

Golul din minutul 77 al ivorianului Traore a stabilit scorul final al partidei, CFR-Partizan 1-0, dintre campioanele României şi cea a Serbiei. CFR Cluj a început partida în următoarea alcătuire: Stăncioiu - Panin, Ousmane Viera, Cadu, Flores - E. Kone, Mureşan, Peralta, Deac - Y. Kone, Veljovic

Clujenii vor încheia cantonamentul din Turcia cu o partidă de verificare împotriva unei alte campioane. Slovan Bratislava va fi adversarul lui Mureşan şi compania pe 29 ianuarie, în ultimul amical al CFR-ului din primul stagiu de pregătire.

Ştire scrisă pentru Videonews.ro

JURNAL DE LIGĂ: În aşteptarea transferului (27.01.2009)

Cum la modă în Liga I este creşterea şi promovarea tinerelor talente, „bătrânii” campionatului nostru, mai în căutare de bani, mai în căutare de un nivel ridicat, se gândesc din ce în ce mai serios la plecarea în străinătate.

STEAUA: Vinde, nu vinde! Vinde, nu vinde!

După transferul neaşteptat, dar care a umplut visteria clubului, al lui Rădoi, Steaua pare pregătită să mai renunţe la cel puţin unul dintre vechii fundaşi centrali de la echipă, fie la Sorin Ghionea, fie la Dorin Goian. Cum primul şi-a anunţat intenţia de a mai rămâne cel puţin până la vară la Steaua, motivând venirea pe lume a copilului său, Goian ar rămâne principalul candidat la un transfer.

Deşi anul trecut conducerea roş-albaştrilor a refuzat rând pe rând oferte avantajoase, ţinând neaparat la preţul de transfer, este destul de posibil ca până la reluarea competiţiei interne stâlpul naţionalei de fotbal a României, Dorin Goian, să se despartă de stelişti. Preţul pentru care fostul băcăuan ar putea pleca se ridică în jurul sumei de patru milioane de euro, cu două mai puţin decât banii încasaţi de Steaua după transferul lui Mirel Rădoi la Al Hilal.

Rada, blocat la echipă. Zvonurile unei eventuale despărţiri a Stelei de Ghionea sau Goian sunt alimentate de refuzul conducerii steliste de a-l lăsa să plece pe Ionuţ Rada. Fundaşul a fost ofertat de către clubul german Karlsruhe, nemţii oferind 600 de mii de euro pentru fostul rapidist. Transferul a fost blocat de gruparea din Ghencea pe motivul că Karlsruhe ar dori să-l testeze în câteva amicale pe apărător, lucru considerat jignitor de către Steaua.

TIMIŞOARA: Uite transferul, nu e transferul

Fotbalistul Ovidiu Herea pare să fie menit pentru a participa la cele mai ciudate răsturnări de situaţie în privinţa transferului de la un club la altul. Prima ispravă a jucătorului s-a consumat în momentul în care, în postura de jucător al Progresului, în vara lui 2007, a acceptat în acelaşi timp oferta Stelei cât şi a Rapidului, fiind dat ca sigur al echipei din Ghencea, dar ajungând într-un final să evolueze pentru clubul din Giuleşti.

Iată că acum, la o diferenţă destul de scurtă de timp, Ovidiu Herea iese din nou în evidenţă, de această dată cu încercarea sa de a ajunge la Poli Timişoara. Discuţiile purtate timp de săptămâni întregi cu oficialii clubului de pe Bega păreau că vor avea un final fericit, mijlocaşul făcând publice şi obiectivele sale cu Poli. Totuşi, la fel ca în 2007, lucrurile n-au fost atât de roz precum au părut, iar Marian Iancu a anunţat, luni seară, că transferul rapidistului la Timişoara a căzut.

Motivul? Acelaşi care l-a făcut şi în 2007 să se sucească şi să aleagă Rapidul în detrimentul Stelei: implicarea familiei sale. Acest lucru a fost spus de patronul Timişoarei, Marian Iancu, care a declarat că lucrurile decurgeau ca pe roate între Rapid, Herea şi Timişoara până în momentul în care impresarii şi familia şi-au intrat în rol, punând diverse condiţii şi amânând momentul semnării contractului.

POLI IAŞI: Fanii vor să realizeze bugetul

Suporterii Politehnicii Iaşi nu au rămas indiferenţi la situaţia delicată pe care o traversează în acest moment clubul din Copou şi au făcut public faptul că începând cu zilele următoare vor pune aplicare planul ce ar putea aduce banii necesari finanţării clubului pentru sezonul următor.

Mitingul organizat în luna decembrie nu a rămas fără urmări, liderul galeriei lui Poli Iaşi, Marius Şrainer, venind cu soluţia ca aproximativ 50.000 de ieşeni să doneze 100 de euro pentru strângerea sumei de cinci milioane de euro necesară supravieţuirii decente a echipei în anul viitor.

Pentru a nu fi acuzaţi de nimic şi pentru a arăta că acţiunea este cât se poate de serioasă, suporterii au declarat că au purtat deja discuţii cu oficialii clubului din Iaşi şi cu un avocat pentru a nu exista probleme ulterioare. Fiecare donator va primi un certificat de acţionar ori produse promoţionale ce vor purta inscripţia Politehnicii Iaşi.

Ştire scrisă pentru Videonews.ro

4 schimbări într-un meci. Încercarea moarte n-are

Antrenorului echipei Atletico Madrid, Javier Aguirre, pare-se că nu-i ajung înlocuirile din timpul jocului. Tehnicianul, conform Prosport, a fost atât de prins de firul partidei cu Malaga încât a trimis la încălzire un jucător deşi efectuase deja toate cele trei schimbări permise de regulament. În momentul în care şi-a dat seama de eroarea comisă, Aguirre şi-a cerut scuze în faţa fotbalistului.

JURNAL DE LIGĂ: Românii, stăpânii amicalelor (26.01.2009)

Fără îndoială, echipele româneşti traversează o perioadă destul de bună în timpul stagiilor de pregătire. Dacă Rapidul şi Dinamo încă nu au disputat nicio partidă de verificare în 2009, Steaua, Timişoara, CFR Cluj, FC Braşov, Craiova şi Unirea Urziceni şi-au măsurat puterile în compania unor echipe care s-au ridicat mai mult sau mai puţin la nivelul Ligii 1.

FC BRAŞOV- FC Zurich 2-1: I-au răzbunat pe stelişti

Echipa antrenată de Răzvan Lucescu, FC Braşov, a susţinut, duminică, un amical îm compania formaţiei elveţiene FC Zurich, grupare ce a remizat, scor 2-2, cu Steaua Bucureşti.

Braşovenii au rezolvat partida în mai puţin de 20 de minute, cu golurile marcate de Cristescu. Prima reuşită a venit la doar două minute de la fluierul de început, după o combinaţie de efect cu Buga, iar majorarea scorului s-a produs în minutul 16, Cristescu fiind servit excelent de Marius Măldărăşanu.

Forcingul formaţiei de sub Tâmpa nu a mai adus nicio modificare pe tabela de marcaj, deşi Sburlea şi Buga au trecut la un pas pe lângă gol. În schimb, cei care au punctat au fost elveţienii. Aceştia reducând diferenţa şi stabilind astfel scorul final al întâlnirii în minutul 34.

Răzvan Lucescu a ales să înceapă jocul cu următorul „11”: Kajcsa - Voicu, Abrudan, Oros, Ezequias - Cristescu, Măldărăşanu, Paulo Adriano, Cătălin Munteanu - Buga, Sburlea. În partea a doua a întâlnirii braşovenii au schimbat distribuţia, evoluând cu următoarea garnitură: Kajcsa - Rui Duarte, Bogdan Niculae, Nae Constantin, Cristi Ionescu - Roman, Ilyes, Mateiu,Senin - Dedu, Surdu.

UNIREA URZICENI-Şahtior 0-0: Made in România

Surpriza turului de campionat, Unirea Urziceni, a întâlnit în primul său amical din 2009 Şahtiorul lui Mircea Lucescu. Chiar dacă diferenţa de valoare şi-a spus cuvântul în majoritatea timpului disputat, scorul final a fost unul lăudabil pentru gruparea românească.

Fără mijlocaşul Bogdan Mara, nefolosit din cauza unei posibile despărţiri de Unirea, Dan Petrescu şi-a „îndesat” bine echipa în propria jumătate, scăpările defensivei fiind rezolvate excelent de către portarul lituanian al Unirii, Arlauskis, care a prins din nou o zi foarte bună.

Pentru Şahtior, românul Răzvan Raţ a evoluat ca titular, dar a fost înlocuit în minutul 67 al partidei. Unirea Urziceni va mai disputa alte patru meciuri de verificare în cantonamentul de la Oliva Nova, cu Elche, Borussia Dortmund, Dinamo Moscova şi Alicante.

CRAIOVA-Sportfreunde 2-0: Prea mici pentru „leii” lui Napoli

Universitatea Craiova a învins cu scorul de 2-0 formaţia de ligă a cincea germană, Sportfreunde Siegen, în prima partidă a oltenilor din noul an.

Cu un adversar modest valoric, jucătorii lui Nicolo Napoli şi-au creat o sumedenie de ocazii, unele dintre ele ratate cu aceeaşi uşurinţă cu care au fost construite. La pauză tabela a arătat doar 1-0 pentru Craiova, golul fiind marcat de Florin Costea. În a doua parte însă, şansele de gol s-au înmulţit pentru craioveni, care au reuşit să mai puncteze încă o dată, prin reuşita superbă a lui Tănasă din minutul 73.

Craiova a început meciul în următoarea alcătuire: Lung – Dananae, Gaman, Stoica, Rose – Prepelita, Dilevski, Soava, Fl. Costea – Dina, M. Costea. În partea a doua a jocului Nicolo Napoli a schimbat echipa, trimiţându-i în teren pe: Merlier - Barboianu, Gaman, Barbu, Soava - I. Popescu, Prepelita, Ologu - M. Costea, Tanasa, Craciun.

POLI TIMIŞOARA-Vojvodina Novi Sad II 3-0: Victoria de final

Echipa antrenată de Gabi Balint, Poli Timişoara, a disputat, duminică, în compania echipei a doua a Vojvodinei Novi Sad, ultimul amical din cantonamentul de pregătire din Turcia.

Deşi partida s-a desfăşurat pe o ploaia torenţială, Poli a reuşit să se impună categoric. Primul gol al partidei a fost marcat cu şapte minute înainte de pauză de Magera, care a reluat din 16 metri o centrare a lui Goga. Golgeterul Gigel Bucur a ieşit la rampă în minutul 48, atunci când a dublat avantajul pentru timişoreni. În minutul 62, acelaşi Dorin Goga pasează excelent pentru Artiom Karamian, armeanul stabilind scorul final, 3-0, cu un şut bine plasat de la 8 metri.

Ştire scrisă pentru Videonews.ro

Dorinţa lui Gică Popescu :)

Gică Popescu face o declaraţie în Gazeta Sporturilor care întăreşte supremaţia lui Gică Hagi. Iată că nu doar puştii care bat mingea pe maidane îşi doresc să-i calce pe urme "Regelui", ci chiar şi fotbaliştii care mai apoi aveau să poarte pe mână banderola de căpitan a Barcelonei. lol

Video/ Beckham înscrie primul gol pentru Milan

Mijlocaşul englez, David Beckham, a înscris primul său gol de la sosirea la AC Milan. Beckham a închis tabela în minutul 60, atunci când a expediat fără speranţe, la colţul scurt, un balon primit excelent de la Seedorf.

JURNAL DE LIGĂ: Giuleştiul se revoltă

Situaţia în care se află clubul Rapid nu i-a lăsat impasibili pe fanii alb-vişiniilor. Aproximativ o mie de persoane au scandat împotriva conducerii la mitingul organizat, sâmbătă, la stadionul Giuleşti, promiţând la final că vor repeta acţiunea în cazul în care lucrurile nu se îndreaptă.

RAPID: Meciul momentului – suporteri vs. conducere

Trec zilele, iar de pe „frontul” rapidist nu soseşte nicio veste bună. A venit clipa ca suporterii clubului să nu părăsească la greu echipa şi să se manifeste împotriva modului defectuos de administrare a formaţiei.

În jur de o mie de fani s-au adunat în curtea stadionului pentru a arăta că le pasă de soarta Rapidului şi pentru a trage un semnal de alarmă în privinţa viitorului clubului. Principalul personaj contestat de mulţume a fost, cum era de aşteptat, finanţatorul George Copos, considerat de suporteri vinovatul numărul unu pentru situaţia actuală a Rapidului.

„Nu mai sta să te gândeşti, pleacă odată din Giuleşti”, „Ole, ola, fă ce a făcut Zotta” au fost lozincile pe care giuleştenii i le-au transmis cu „căldură” lui Copos. Totodată, fanii au afişat şi bannere cu mesaje deloc prietenoase pentru patronul rapidist: „De 16 ani ne arăţi buzunare goale, dar nimeni nu crede în minciunile tale”, „Eşti aici de 16 ani, ţi-ai făcut munte de bani”, „Din '92, de cînd ai venit, te-ai dovedit un parvenit”.

Pentru ca protestul lor să fie luat în seamă, suporterii au declarat că, în cazul în care nu va dispărea incertitudinea de la Rapid, mitingurile se vor relua mult mai în forţă.

TIMIŞOARA: Herea, acum! Curtean, din vară!

Veşti bune din partea conducerii lui Poli pentru antrenorul Gabi Balint. Oficialii formaţiei de pe Bega au ajuns la un acord cu formaţiile Rapid Bucureşti şi Gaz Metan Mediaş în ceea ce priveşte transferurile lui Ovidiu Herea şi Alexandru Curtean.

În sfârşti vine Herea. Discuţiile din ultima perioadă, dintre Rapid şi Timişoara, în ceea ce priveşte mutarea mijlocaşului Ovidiu Herea, sunt la un pas de a fi concretizate, tehnicianul timişorenilor, Gabi Balint, declarând că sunt şanse foarte mari ca fotbalistul să semneze cu Poli Timişoara în zilele următoare.

Când doi se bat pentru Curtean, Poli câştigă. Deşi a fost foarte aproape de a semna atât cu Steaua Bucureşti cât şi cu campioana CFR Cluj, noua speranţă a fotbalului românesc, Alexandru Curtean, a ajuns până la urmă la Poli Timişoara.

Jucătorul, în vârstă de 22 de ani, va rămâne să evolueze pentru Gaz Metan până la finalul campionatului, urmând ca din vară să se alăture echipei conduse de Gabi Balint. Suma pentru care Curtean a fost transferat la Timişoara este de 1,2 milioane de euro.

Ştire scrisă pentru Videonews.ro

Părere/ Filosofia vieţii adevărate

„Mă scol dimineaţa, la 7, mulg oile şi stau singur în bucătărie două ore. Asta e viaţă adevărată, simţi că trăieşti”.

Nu, aceste vorbe nu-i aparţin lui Aristotel, Platon, sau cu atât mai puţin lui Kant. Ei poate n-au fost în stare să atingă aceste bucurii ale vieţii împlinite. Citatul de mai sus nu trădează nimic altceva decât originile şi lepădarea autorului de ceilalţi războinici ai luminii. Putem trece acest discurs la evenimente istorice sau la reîntoarcerea în timp... În timpul în care biletele la film şi tirurile cu haine erau mai importante decât orice alt meci de fotbal.

Probabil aţi intuit că vorbim despre George Becali, fostul doritor de strălucire pentru România şi actualul bogat „sărac” al vieţii cotidiene. Mulţi dintre noi vedem viaţa ideală presărată cu bani, maşini, ceasuri şi haine de firmă, femei şi bliţuri ale aparatelor foto. Nu, acestea au pierit de mult timp. Este mult mai la modă acum să spui că eşti lăcătuş mecanic şi că ai ultima fiţă de maşină, poleită eventuală şi cu câteva grame de aur alb, asta dacă nu cumva vrei s-o „spoieşti” pe toată.

Totodată, este foarte „cool” să ştie lumea că eşti în Top 300, dar că afacerile nu-ţi merg deloc bine în aceste vremuri. Mai că s-ar scurge o lacrimă pe obrazul privitorului la auzul unui posibil faliment pe timp de criză. Asta dacă nu cumva, în vremuri cu bugete de austeritate, readuci în prim plan Daciile 1300, nedorind totuşi să fii la nivelul Loganului prezidenţial.

Indiferent de cât eşti afectat, cel mai mult contează modul în care reuşeşti să-ţi prezinţi căderea şi să-ţi alegi viitoarea mutare. Becali a decis să se întoarcă de unde a plecat, preferând să înlocuiască lectura cărţilor lui Coelho cu mulsul oilor. George Copos s-ar putea aşeza din nou la catedră, în timp ce pe Cristi Borcea, în cazul în care fotbalul nu va mai fi pe primul loc, l-am putea regăsi în mijlocul buteliilor.

Editorial scris pentru Videonews.ro

JURNAL DE LIGĂ: Boya a plecat! Urmează Bozovici?

Rapidul pare că a găsit soluţia ieşirii din criză şi rezolvării problemelor din vestiar. Intrat în conflict cu oficialii clubului giuleştean, Pierre Boya a părăsit clubul alb-vişiniu pentru a evolua în prima ligă franceză. Suma încasată pare-se că nu este de ajuns pentru achitarea datoriilor, iar rapidiştii sunt la un pas să se despartă şi de Bozovici, prietenul de scandaluri al lui Boya.

RAPID: Boya, la Grenoble! Bozo, în aşteptare!

Aşa cum era de aşteptat, clubul Rapid Bucureşti a declarat, vineri, că a ajuns la un acord cu formaţia Grenoble, din prima ligă a Franţei, în ceea ce priveşte transferul atacantului Pierre Boya. Suma tranzacţiei depăşeşte cu puţin 500 de mii de euro, dar nu a fost confirmată oficial de niciuna dintre părţi.

Directorul general al Rapidului, Grigore Sichitiu, a declarat că plecarea lui Boya va reprezenta o pierdere pentru echipa de sub Podul Grant, dar că sosise momentul ca atacantul să părăsească lotul „vişiniilor”.

Totodată, cel mai bun prieten al lui Boya, fundaşul Bozovici, este şi el la un pas de a părăsi echipa. Cei doi sunt consideraţi fotbalişti cu o viaţă extrasportivă înecată în alcool şi au fost suspendaţi şi amendaţi de mai multe ori de la sosirea la Rapid.

STEAUA: Roş-albaştrii plâng după Rădoi

Golul marcat de fostul stelist Mirel Rădoi la debutul său la Al Hilal i-a făcut pe oficialii Stelei să regrete şi mai mult despărţirea de fostul căpitan. Dacă patronul Gigi Becali a declarat că nici la meciurile formaţiei sale nu a plâns aşa cum a făcut când l-a văzut pe Rădoi marcând şi evoluând excelent pentru Al Hilal, Valeriu Argăseală şi Dumitru Dragomir nu concep o echipă naţională fără fostul număr şase din Ghencea.

DINAMO: Zicu se reface! Julio Cesar, cu gândul la transfer

Ianis Zicu, fotbalistul în care Dinamo îşi spune mari speranţe pentru a doua parte a campionatului, şi-a reluat pregătirile, mijlocaşul urmând un program strict de recuperare pentru a nu risca o reaccidentare. Fotbalistul este supravegheat atent de doctorii şi preparatorii fizici ai liderului, acesta efectuând la antrenamentul de vineri uşoare exerciţii de alergare.

Zilele trec, dar, din păcate pentru Julio Cesar, transferul nu vine. Deşi îşi doreşte să plece la Gaziantepspor, şefii lui Dinamo nu s-au înţeles încă în privinţa sumei pentru care fostul galactic s-ar putea despărţi de „câini”. Clubul bucureştean cere aproximativ 600 de mii de euro, în timp ce oferta turcilor nu depăşeşte 500 de mii. Este posibil totuşi ca în zilele următoare cele două tabere să ajungă la un numitor comun.

Ştire scrisă pentru Videonews.ro

Video/ Rădoi marchează la debutul la Al Hilal

Şi ce debut. Şi ce gol. Şi câte lacrimi în Ghencea. Rădoi pare menit să înscrie la debut indiferent pe unde se duce. La Steaua a marcat la prima apariţie, dar cu capul, în timp ce la Al Hilal a contribuit decisiv la ambele goluri, la unul fiind chiar autorul.


Informaţie de culise: Se pregăteşte un articol în familie

E mai ceva decât senzaţionalul altora şi depăşeşte exclusivul celorlalţi. Da, este vorba de faptul că în curând pasionaţii de acest blog şi de blogul iubitei mele steliste vor putea citi un articol foarte tare, spunem noi cu modestiebiggrin.

Despre ce?
E, nu vă pot da chiar toate informaţiile lol

JURNAL DE LIGĂ: „Săracii” oameni bogaţi

Au dispărut aruncările peste suporteri şi dansurile de pe Maybach. Hăituiţi sau nu, cei doi George ai fotbalului românesc, Becali şi Copos, se confruntă în aceste vremuri cu situaţii extrem de dificile, atât pe plan sportiv, cât şi juridic.

STEAUA: Ameninţaţi cu falimentul, dar victorioşi în amicale

Nu mai este o noutate criza financiară prin care trece patronul roş-albaştrilor şi, de altfel, întreaga suflare fotbalistică din România şi nu numai. Dacă nu erau de ajuns toate problemele de până acum la gruparea din Ghencea, iată că a mai apărut încă o reclamaţie care agită apele ce tocmai se liniştiseră cât de cât în curtea steliştilor.

Firma BGS, care asigura paza pe stadionul Stelei, a înaintat Tribunalului Bucureşti - Secţia Comercială procedura insolvenţei, mai precis a falimentului. Motivul? Clubul bucureştean are o datorie neachitată de aproximativ două miliarde de lei vechi, reprezentând banii pentru securitatea asigurată de BGS în sezonul 2007-2008. Chiar dacă patronul Stelei a ţinut să îi liniştească pe suporteri şi să spună că va achita datoria, pata neagră, una dintre multele din ultima perioadă, va rămâne impregnată în evenimentele regretabile ale istoriei steliste moderne.

Lăsând la o parte scandalurile şi problemele din ţară, Steaua se prezintă bine în meciurile de pregătire din Spania. Roş-albaştrii au învins, joi, cu scorul de 2-0 echipa spaniolă Alicante. Golurile Stelei au purtat semnătura, ca de altfel şi în remiza, scor 2-2, cu FC Zurich, grecului Kapetanos şi tânărului atacant Liţu.

RAPID: Copos a recunoscut! Nu mai poate

George Copos, finanţatorul echipei Rapid Bucureşti, resemnat şi sceptic în privinţa viitorului, a făcut anunţul pe care mulţi îl anticipau. Acela de a recunoaşte că în aceste momente nu mai poate susţine financiar o echipă ce-şi doreşte atingerea celor mai înalte culmi.

Totodată, Copos i-a făcut o ofertă publică lui Jean Valvis pentru achiziţionarea a 99,9% din acţiunile clubului, dar a şi ales să nu comenteze situaţia în care se află negocierile de vânzare-cumpărare cu omul de afaceri Fahhi Taher, dând practic de înţeles, prin refuzul său, că lucrurile nu merg chiar ca pe roate între el şi iordanian.

Trecutul este zbuciumat, dar frumos, prezentul este îmbibat în incertitudine şi lipsit de bani, în timp ce viitorul pare mai întunecat decât niciodată. Aşa am putea descrie situaţia Rapidului din prezent, privind un Copos care parcă a aruncat prosopul şi un Grigore Sichitiu cu planuri mari venite într-un moment neadecvat performanţei.

Ştire scrisă pentru Videonews.ro

LIVE/ România-Slovacia (CM Handbal)

arrowCampionatul Mondial de Handbal
  • FINAL

România 23 - 28 Slovacia

  • Minutul 60

Pui Pariu?! - 2 pronosticuri corecte din 5

Nu e tocmai o statistică îmbucurătoare, dar oricine mai prinde şi zile mai proaste, nu-i aşa?lol Totuşi, am nimerit ziua în care Barcelona n-a dat gol şi aceea în care Tottenham a fost la un pas să fie eliminată de Burnley din Cupa Angliei.

Aşadar, parcă rateul este puţin mai atenuat. Deh, se mai întâmplă şi la case mai mari, dar mai ales la noi, începătorii în ale blogosferei pariorilor.wink

Pui Pariu?! - Propunerile pentru azi, 21.01.2009

Anglia - Cupa Carling

Jucat | Burnley-Tottenham 3-2 d.prelungiri (3-0 - 90 min)| Mai puţin de 2.5 goluri - PRONOSTIC GREŞIT

Deşi, sincer, mă aşteptam la un joc închis, iată că a fost exact pe dos. Na, se mai întâmplă să nu le dai bine pe toate, exact aşa cum era să se întâmple şi bomba eliminării lui Tottenham, noroc că regula golului în deplasarea nu e valabilă în Cupa Angliei. rolleyes

Italia - Cupa Italiei

Jucat | Udinese-Sampdoria 2-5 d. penaltyuri (1-1 - 90 min) | X la pauză - PRONOSTIC CORECT

Tatonarea şi prudenţa ar putea fi cuvintele de bază în partida din sferturile de finală ale Cupei Italiei. Aşadar, o egalitate la pauză este pronosticul pe care eu aş merge.
UPDATE: Şi iată că am mers bine. A fost 0-0 la pauză şi bifăm primul pronostic corect. Veţi vedea mai jos că am calculat bine în ceea ce priveşte Italia.razz

Jucat | Inter-AS Roma 2-1 | 1 - PRONOSTIC CORECT

Interul lui Mourinho nu este într-o formă extraordinară, dar nici nu-şi mai permite paşi greşiţi. Aşadar, chiar dacă pentru interişti cupa este doar un obiectiv secundar, consider că elevii lui Jose Mourinho se vor impune în această seară.
UPDATE: Aşadar victorie şi calficare pentru Inter. Chivu a fost introdus în ultimele minute ale partidei, asta ca o informaţie. razz

Spania - Cupa Regelui

Jucat| Espanyol-Barcelona 0-0 | Mai mult de 2.5 goluri - PRONOSTIC GREŞIT

Pofta de gol a jucătorilor antrenaţi de Guardiola consider că nu se va opri nici în meciul contra celor de la Espanyol. Deşi este un adevărat derby, cu siguranţă vom avea parte de un spectacol în adevărat sens al cuvântului din care golurile nu vor lipsi.
UPDATE: Iată că s-a oprit, dar măcar avem scuza faptului că n-a jucat echipa de bază. Totuşi, n-avem nicio scuză pentru că puteam afla asta. neutral

Jucat | Valencia-FC Sevilla 3-2 | X la pauză - PRONOSTIC GREŞIT

Golul lui Villa din minutul 6 ne-a dat planurile peste cap. Spre ghinionul nostru şi al Sevillei, dar spre norocul celor de la Valencia, oaspeţii nu au mai egalat, iar la pauză Valencia a intrat în avantaj. confused

CM Handbal/ România-Australia, meciul nebăgat în seamă de pariori

Privită mai atent, informaţia se poate percepe în două modalităţi, doar una dintre ele fiind cea după care s-a şi luat decizia ca meciul de la Campionatul Mondial de Handbal, România-Australia, să nu primească niciun fel de cote la casele de pariuri.

1. Diferenţa prea mare de valoare lol| Aceasta este explicaţia cea mai des întâlnită şi, aproape sigur, şi cea corectă. Naţionala noastră este, în acest moment, peste Australia din punct de vedere al valorii şi jocului arătat, atât până acum la Campionatul Mondial, dar şi în restul meciurilor de calificare.

2. Meci de interes scăzut | Sau, mai pe româneşte, "nu ne-a băgat nimeni în seamă"sad. Ar putea fi şi aşa, dar noi preferăm ca prima variantă să fie motivul adevărat. În plus, ne-am mulţumi să nu fim deloc băgaţi în seamă, dar să ajungem în grupele superioare şi, de ce nu?, chiar şi în fazele superioare ale competiţiei din Croaţia.razz

LIVE/ Steaua-FC Zurich (Amical)

arrowMeci Amical
  • FINAL

Steaua 2-2 FC Zurich

  • Marcatori: Liţu 19', Kapetanos 50' | Stahel 14', Djuric 27'

exclaimÎncepând cu orele 17:00, blogul "La cât e meciul?" vă va ţine la curent cu evoluţia scorului din partida amicală pe care echipa românească Steaua Bucureşti o va disputa împotriva elveţienilor de la FC Zurich.

17:07 | Partida va începe cu întârziere, echipa elveţiană sosind după minute bune la terenul de joc.

16:57 | Iată primul unsprezece pe care Marius Lăcătuş îl va trimite în teren: Cernea-Ogăraru, Ghionea, Tudose, Filip-Lovin-B.Nicoliţă, Dayro Moreno, Bicfalvi, Semedo-Liţu

LIVE/ România-Argentina (CM Handbal 2009)

arrow Campionatul Mondial de Handbal
  • FINAL

România 30 - 26 Argentina

  • Minutul 60

După multe bătăi de cap, am rezolvat problema comentariilor

De fapt, nu ştiu sigur dacă era o problemă, ci mai degrabă o complicare inutilă a unei acţiuni extrem de simple.

Despre ce-i vorba, mă veţi întreba. Este vorba de modul în care puteţi lăsa comentarii pe blogul "La cât e meciul?". Dacă până acum, mai din obişnuinţa blogurile trecute, mai din neştiinţă, foloseam fereastra de tip pop-up, iată că acum am descoperit că platforma Blogger.com, deseori criticată pentru modul oarecum greoi în care permite comentarea diferitelor articole, are o opţiune destul de modernă şi de uşor de folosit în privinţa lăsării opiniei dumneavoastră.

Aşa că, ce mai la deal la vale, pentru a vă putea lămuri despre ce este vorba ar trebui să comentaţi.razz

Gata cu statul şi distratul

Gata! S-a terminat unul dintre cele mai tari weekenduri, iar acum este momentul s-o luăm de la capăt. Iarăşi şcoală, învăţat, servici pentru unii, meditaţii pentru alţii.

Şi da, am pariat pariat pe câini în weekendul ce tocmai şi-a terminat reprezentaţia. Prima dată doar pe unul, cu cota cea mai mică, sesizând din mers cum stă treaba, ne-am reprofilat mergând pe mâna a doi căţei, numerele 4 şi 6 la momentul respectiv, dar nici de această dată n-am avut succes, deşi primii 20 de metri din cursă ne dădeau speranţe. Terminaţi-vă cu miştourilelol! Ne mai relaxăm şi noi.rolleyes

Revenind la acitivitatea noastră, a blogului "La cât e meciul?", suntem bucuroşi de faptul că au început în sfârşit să se mai mişte lucrurile în lumea fotbalului, atât pe plan intern cât şi pe plan internaţional.wink

Jurnalismul în familie :)

După cum foarte bine probabil aţi observat am adăugat în rubrica din dreapta feedul persoanei care de câteva luni (n-ar conta câtelol) mi-a schimbat radical starea de spirit şi stilul de viaţă. Nu mă voi lăuda şi nici nu acesta este locul în care să vorbim de iubire şi de relaţii, dar iată că sunt de părere că această paranteză îşi are rostul aici şi acum.

Noi vom practica acela ce se numeşte Jurnalismul în Familie. Dacă nu a mai folosit nimeni expresia, atunci am şi inventat ceva, dar cum invenţiile şi inventatorii sunt din ce în ce mai mulţi, cu siguranţă s-a găsit altcineva să ne-o ia înainte.

Până la urmă mă veţi întreba despre ce este vorba. Da, aveţi dreptate, trebuie să vă spun şi asta. De fapt, doar asta. biggrin Păi nu mă voi limita doar în a găzdui, ca de altfel cum face şi ea pe blog, feedurile în partea dreaptă, ci şi voi adăuga câteva dintre articolele ce-i poartă semnătura pe blogul "La cât e meciul?".

Treburile nu se vor încurca deloc, iar tentele de scriere vor fi probabil asemănătoare din moment ce am devenit cea mai tare familie, nu-i aşa? Oricum, până la apariţia actelorrazz, fiecare dintre articolele Stelistei vor purta şi semnătura sa. Că doar nu ne-om copia între noi, nu?

Şi Ogăraru vrea să plece, dar nu orişicum

Declaraţia lui Ogăraru, aceea în care-şi manifestă dorinţa de a pleca de la Steaua cu o medalie de gât, poate fi văzută în două modalităţi:

1. Visul lui Ogăraru, acela de a evolua în Champions League, ar putea fi îndeplinit în cazul în care medalia despre care vorbea ar avea cea mai strălucitoare culoare. În acest caz declaraţia fundaşului merge direct la sufletele suporterilor Stelei, şi-aşa supăraţi pe conducere în ultima perioadă.

2. Totodată, cu aceeaşi declaraţie, jucătorul îşi anunţă fanii, mai indirect, faptul că, indiferent de performanţele pe care le va avea Steaua în acest an, el se va întoarce la Ajax. Steaua nu se poate compara, mai mult ca sigur nu acum, cu clubul din Amsterdam, iar dorinţa lui George Ogăraru de a reveni în Olanda ar putea părea ceva normal.

Însă, sunt convins că fanii stelişti ar dori să-i readucă aminte fundaşului dreapta faptul că din momentul în care a ales să plece din Ghencea, Steaua s-a calificat de trei ori consecutiv în grupele Ligii Campionilor, în timp ce Ajax a ratat de fiecare dată accederea în Champions League.wink

JURNAL DE LIGĂ: Gazul fentează criza. Curtean la Hertha

Dacă la capitolul sosiri de fotbalişti cluburile româneşti nu se pot mândri cu realizări deosebite, iată că există şi grupări, la început cu şansa cea mai mică de a mişca pe piaţa transfeurilor, care pot da lovitura în această pauză competiţională.

GAZ METAN: Curtean schimbă combustibilul

Fotbalistul minune al Mediaşului, Alex Curtean, este foarte aproape de a semna un contract cu echipa germană Hertha Berlin. În cazul în care vă gândeaţi că trecem această informaţie tot la capitolul zvonuri, ei bine vă înşelaţi. Jucătorul Gazului a efectuat deja o prima vizită medicală în Germania, iar transferul la Hertha nu mai este decât o chestiune de timp.

Pentru că n-au cerut nici 15 milioane şi nici măcar două, şefii clubului Gaz Metan pot fi singurii care dau de lichidităţi în această perioadă săracă pentru fotbalul românesc. La 21 de ani, Curtean este unul dintre cei mai vânaţi tineri jucători din campionatul intern, de serviciile sale interesându-se mai toate marile cluburi din ţară. Preţul pentru care fotbalistul se va transfera în capitala Germaniei este de aproximativ 1,3 milioane de euro.

STEAUA: „Fiara” şi-a stabilit obiectivul

Antrenorul roş-albaştrilor, Marius Lăcătuş, a trasat obiectivele echipei sale: 14 victorii în partea a doua a campionatului. În cazul în care nu se pot face achiziţii, iar singurele întăriri pentru stelişti au venit de la Gloria Buzău sau de la echipa a doua, dorinţa lui Lăcătuş are, cel puţin la prima vedere, şanse minime.

Totuşi, cum miracole în Ghencea s-au mai văzut, amintindu-ne aici de cele 11 puncte recuperate anul trecut, n-ar fi de mirare să asistăm şi de la un şir spectaculos, cu victorii pe linie, al Stelei.

POLI IAŞI: În aşteptarea demisiei

Oficialii clubului din Copou stau ca pe ace după ce antrenorul Ionuţ Popa a declarat public că a hotărât să părăsească echipa moldoveană din cauza lipsei banilor. Carismaticul tehnician şi-a scris deja demisia, anunţând că, luni, mai marii grupării vor primi faxul cu decizia sa.

Cum la Iaşi s-au mai văzut schimbări şi răstunări de situaţie, iar preşedintele Politehnicii Iaşi, Sorin Boca, a spus că încă nu caută alt antrenor, situaţia lui Ionuţ Popa rămâne nesigură. Ieşirea din criză, cel puţin în ochii fanilor ieşeni, constă în preluarea clubului de către anumiţi oameni de afaceri cu potenţial financiar şi readucerea pe bancă a lui Popa.

Ştire scrisă pentru Videonews.ro

Cele mai importante meciuri ale zilei - 11.01.2009

Anglia - Premier League

15:30 | Wigan-Tottenham 1-0 (M.Figueroa 90')
18:00 | Manchester-Chelsea 3-0 (Vidic 45', W.Rooney 63', Berbatov 87')exclaim

Italia - Serie A

16:00 | Bologna-Chievo 1-1 (M.Di Vaio 45' | S.Pellissier 43')
16:00 | Fiorentina-Lecce 1-2 (Melo 24' | Giacomazzi 7', Castillo 28')
16:00 | Juventus-Siena 1-0 (Del Piero 33')
16:00 | Napoli-Catania 1-0 (Maggio 80')
16:00 | Palermo-Atalanta 3-2 (Miccoli 22', Bresciano 39', Cavani 81' | Floccari 65', Pinto 78')
16:00 | Reggina-Lazio 2-3 (Corradi 4',Cozza63' | Pandev14',22',76')
16:00 | Udinese-Sampdoria 1-1 (Domizzi 62' | Delvecchio 57')
21:30 | AS Roma-AC Milan 2-2 (Vucinic 22', 71' | Pato 48', 53')

Spania - Primera Division

18:00 | At. Madrid-Atl. Bilbao 2-3 (López 16', D.Forlán 90' | Koikili 45', Llorente 50', 66')
18:00 | Betis-Malaga 1-2 (A.Emana 38' | Apoño -pen- 19', Eliseu 90')
18:00 | Gijon-Valladolid 2-1 (G.Carmelo 19', D.Barral 36' | G.Calvo 88')
18:00 | Mallorca-Real Madrid 0-3 (Robben 3', Raul 17', S.Ramos 66')
18:00 | Numancia-Getafe 2-0 (Barkero -pen- 8', Aranda 80')
18:00 | Santander-Huelva 1-1 (P.Jonathan 34' | J.Camuñas 43')
20:00 | Espanyol-Almeria 2-2 (Román 62', Pareja 90' | K.Uche 4', 54')
22:00 | Osasuna-Barcelona 2-3 (Flaño 63', Pandiani 73' | Eto'o 45', Xavi 80', Messi 85')

Legendă:
exclaim - interes maxim!

JURNAL DE LIGĂ: Uhrin, consilierul din iarbă

Fără îndoială, informaţiile din tabăra antrenorilor ţin capul de afiş al acestei perioade. În lipsă de fotbal şi de transferuri, tehnicienii sunt, de voie sau de nevoie, oamenii care au cel mai mult de furcă în pauza competiţională. Unii îşi programează pregătirea de iarnă, alţii îşi negociază rezilierea contractelor, în timp ce unii aşteaptă momentul potrivit pentru preluarea vreunui scaun gol, lăsat de un alt coleg de breaslă.

CFR Cluj: În numele consilierului

Înfofolit bine şi totuşi în blugi, ca un consilier ce este, Duşan Uhrin Jr a asistat la primul antrenament al CFR-ului. Decizia cehului a aruncat gaz pe foc pe situaţia şi aşa tensionată în legătură cu numirea şi atribuţiile sale la Cluj, lucru taxat imediat de cei împotriva mutării tehnicianului.

Răutăcioşii spun că nu s-a putut abţine şi a şi dat indicaţii, lucru interzis de regulament, în timp ce alţii, susţinători de-ai cehului sau poate consilieri de meserie, i-au luat apărarea lui Uhrin. Cum în România deciziile comisiilor de disciplină ori lipsesc cu desăvârşire, ori sunt prea aspre în comparaţie cu acţiunile oamenilor de fotbal, ne putem aştepta la orice în legătură cu primul antrenament cu spectator oficial al campioanei CFR.

DINAMO: Unde-s mulţi puterea creşte

Privind de pe cel mai înalt loc al Ligii lui Mitică, dinamoviştii sunt fericiţi nevoie mare de legăturile, deloc bolnăvicioase, dintre acţionarii clubului. Vasile Turcu, unul dintre cei cinci oameni cu bani ai formaţiei bucureştene, a declarat că, deşi contestată în trecut, varianta conducerii de către mai multe persoane este excelentă pe timp de criză.

Chiar dacă nu au făcut niciun transfer, liderii campionatului se bat cu pumnul în piept şi spun că efectele crizei sunt departe de Ştefan cel Mare. Totuşi, pentru a asigura şi eventual speria restul contracandidatelor, cel mai dinamovist dintre acţionari, Cristi Borcea, a apucat să facă şi o „aroganţă” steliştilor, transmiţându-le celor din Ghencea că la Dinamo salariile se vor mări, nu micşora aşa cum se întâmplă la formaţia pregătită de Marius Lăcătuş.

RAPID: Şi totuşi...nu-i Şumudică

Încurcate-s lucrurile în rândurile vişiniilor. Dacă până acum neclaritatea era doar în ceea ce priveşte patronul formaţiei, divergenţele dintre Copos şi Taher continuând fără vreo noutate, iată că acum în Giuleşti se „toarnă” o nouă producţie ce-l are în rol... nesigur pe Marius Şumudică.

Fostul antrenor al Progresului aşteaptă, aşteaptă şi tot aşteaptă un telefon din partea conducerii, sau ce a mai rămas din ea, pentru a prelua Rapidul. Chiar dacă oficialii giuleşteni nu au făcut niciun anunţ oficial în ceea ce-l priveşte pe Şumudică, tot fostul jucător îşi ştie deja viitorul care, din păcate, nu-i prevede un loc pe banca rapidistă. Sursele noastre spun că Şumudică a declarat că nu el va fi noul antrenor, dar că oricine va fi va avea obligaţia de a califica Rapidul în Cupa UEFA.

UNIREA URZICENI: Rică, te iubim, dar nu te dorim..

După ce FC Argeş, prin vocea finanţatorului Penescu, a anunţat că Neaga ar putea ajunge la Piteşti doar dacă nu-şi va găsi echipă şi numai pentru un ajutor, fără a avea multe şanse de titularizare, o altă uşă se închide în faţa fostului stelist.

În ciuda faptului că este un apropiat al lui Neaga, managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, a infirmat zvonurile conform cărora jucătorul ar putea să ajungă sub comanda lui Dan Petrescu la clubul ialomiţean.

Ştire scrisă pentru Videonews.ro

Părere/ Sezonul zâmbetelor încleştate

Noaptea se aşterne peste formaţiile româneşti. Soarele este de mult timp o amintire, iar seninul a apus în faţa întunericului. Zorile sunt departe şi parcă pentru prima dată animalele au încetat să mai cânte. Nu, ele nu ştiu de criză, dar au aflat de ea din modul în care au fost hrănite.cry

Cândva, în lipsa lătratului de câine puteam asculta suav „miau, miau, miau”. Acum e linişte deplină. Nici vântul nu mai bate, deşi cumva tot se aude a gol în rezervele pentru transferuri şi achiziţii. Contractele devin negre privite la ochiul obosit ajutat de-un bec mai chior decât orice arbitru care nu vede un fault evident.confused

Priveşti pe cer şi vezi ceva ce nu poţi atinge niciodată. Dar ce te face să rişti totul pentru ceva la care, conştient realizezi, nu vei putea ajunge. Fazele superioare sunt mult prea inferioare pentru superioritatea cu care tratăm acum competiţiile care ne aduceau puncte şi satisfacţii.

Oricine ştie că trebuie să se mulţumească cu puţin dar, înţelegând altfel ambiţia, ajungem să depăşim lungul nasului lui Pinocchio. Bancurile sunt şi ele seci, la fel ca şi disputele altădată acide. Se cere liniştea şi se recomandă apa plată, dar poate iarăşi noi n-am aplicat unde şi cum trebuie.

„Mai puneţi o dată caseta” e replica devenită celebră. Parcă acum, văzând apăsatul greoi în gol şi permiţând mediocritatea, ne e dor de acea „reluare”. Atunci, când ghetele roz nu erau inventate, dar filetul era la modă, Champions League suna atât de departe încât degajarea făcea din fotbalul românesc unul pentru care merita să priveşti, timp de 90 de minute, un meci în ziua de Paşte.razz

De dragul frumosului, îngropaţi valiza! Iar o dată cu ea bricheta, furatul şi teatrul jalnic, lăsând, ca o noapte rece din timp de vară, o brumă a speranţei de normalitate...wink

Revin campionatele puternice

Perioada de pauză ia sfârşit în multe campionate o dată cu weekendul de mâine. Campionate precum Spania, Italia, Anglia, Scoţia, Portugalia, Franţa, Cipru sau Grecia îşi vor relua, iar unele dintre ele continua, activitatea competiţională.lol

Nimic mai bun pentru noi şi pentru toţi microbiştii. Cu această ocazie vom relua rubrica "Pui pariu?!", iar evoluţia în timp real a scorurilor din ligile puternice va fi din nou prezentă pe blog.

Există şi jucători care refuză Realul


Este vorba de fotbalistul sârb Milan Jovanovici, jucător ce evoluează în prezent sub comanda lui Ladislau Boloni, la Standard Liege.

Dacă vă întrebaţi pentru cine a refuzat Real Madridul (Gsp.Ro), iată că răspunsul vă va face să zâmbiţi puţin. Jovanovici a ales să nu facă partă din Galaxia madrileană pentru a alege între Aston Villa şi VfB Stuttgart. lol

N-ar mai avea importanţă să mai spunem că refuzate au fost şi cluburi precum Tottenham sau Everton. Totuşi, indiferent de faptul că Jovanovici ori este fan al Barcelonei ori îşi cunoaşte bine valoarea, trebuie să avem răbdare până în momentul în care Mutu şi restul ai noştri vor da piept cu naţionala Serbiei.wink

Braşovul se îmbracă în alb-vişiniu

Braşovenii se pare că au prins gustul aducerii unor oameni ce au avut ceva legături în trecut cu Rapid Bucureşti. Dacă bazele noului proiect al echipei de sub Tâmpa au fost puse de cuplul transferat din Giuleşti, Răzvan Lucescu-Dinu Gheorghe, pe rând au mai sosit la echipă şi fotbalişti precum Marius Măldărăşanu, Mugurel Buga sau Dani Coman.

Lista ar putea fi continuată de alţi doi fotbalişti cu trecut vişiniu. Emil Dică, intrat în dizgraţia conducerii rapidiste, este la un pas de a semna cu Braşovul, dar bomba cea mare ar putea fi dată de transferul lui Ionuţ Mazilu de la Dnepr.

Fostul atacant al Rapidului, transferat în Ucraina pe vremea când Oleg Protasov antrena la Dnepr, ar putea sosi la formaţia pregătită de Răzvan Lucescu sub formă de împrumut până în vară, la finele sezonului.wink

Bine te-am găsit, 2009!


Doamnelor, domnişoarelor şi domnilor, am deosebita plăcerea de a vă anunţa, cu apetit sportiv şi suflu ritmat, că vacanţa s-a terminat, iar activitatea blogului "La cât e meciul?" a reintrat în normal.biggrin

Nu ştiu precis dacă voi aşteptaţi mai mult sau eu, dar cert este că am deschis pagina de postat, am adăugat un sondajcool şi aşteptăm cât mai multă lume să intrte în discuţie cu noi.

Aşa că, acestea fiind spuse, vă doresc un 2009 excelent din toate punctele de vedere, sănătate, mult sport şi împlinirea tuturor dorinţelor. Bine te-am găsit, 2009! La mulţi ani tuturor!

JOC/ Fă-i pârtie lui Moş Crăciun

Acum, când a sosit vremea să tragem linie după 2008 şi să ne facem planurile pentru 2009, vă invit să găsiţi cel mai bun traseu pentru sania lui Moş Crăciun. În cazul în care nu v-a lăsat cadouri nu-i mai faceţi drumul întors :), dar terminaşi toate nivelurile. La mulţi ani!






Ultimele comentarii

Arhivă