În primul rând pentru că a trecut de perioada în care mai putea spera la câţiva centimetri în plus! :) Dinamo căuta în aceasta iarnă cu disperare o soluţie pentru ca Gabriel Torje să-şi găsească o echipă puternică de afară, care să plătească în jurul a cinci milioane de euro pentru transfer. Evident că n-au găsit, dar, după părerea mea, nici nu vor găsi vreodată. Torje e un jucător rapid şi-atât. Nu are o tehnică strălucită, putând doar să se mulţumească de faptul că, uneori, centrează mai bine ca Nicoliţă. Atunci când nu te ajută înălţimea, trebuie să compensezi cu ceva. Şi acel ceva nu trebuie să fie "Steaua e numai una" sau "tehnici de atac asupra damelor de companie din showbizz".
Şi-acum haideţi să facem o comparaţie: Messi este un jucător mic de înălţime. La fel ca Torje. Argentinianul are viteză. La fel ca românul. Lionel are o tehnică fantastică atât pe spaţiu scurt, cât şi în regim de viteză. Gabi preferă să dea minge pe lângă adversar şi să alerge după ea până se termină parcela. Messi e un jucător care face diferenţa, care îţi poate da ultima pasă. De Torje ce să mai vorbim???!!!
Bun, comparaţia nu era între MESSI şi TORJE (ea nu poate exista NICIODATĂ!!!) ci între doi jucători scunzi, care au fost nevoiţi să îşi dezvolte alte calităţi pentru a putea reuşi în fotbalul adevărat. Între un fotbalist care evoluează la o echipă mare şi între unul care doreşte să ajungă la o echipă mare.
Aşadar, Torje este în vizorul anumitor echipe de mai mult timp, dar el nu a făcut absolut nimic pentru a le demonstra acestora faptul că poate progresa. Pentru că în fotbal e vorba de progres. Barcelona, aşa de invincibilă cum o puteţi vedea acum, îi va da la o parte din primul unsprezece pe Iniesta, Xavi, Puyol şi compania atunci când Tiki-Taka va rugini şi când nu vor mai veni trofeele. De ce? Pentru că asta înseamnă că nu mai pot progresa, că au obosit. Fotbalul nu te iartă, ci, în cazul în care l-ai onorat, te va păstra în memoria lui prin memoriile tuturor microbiştilor. Torje nu poate rămâne în memorie, el n-a mai progresat şi pare-se că, deşi este un jucător tânăr, va trebui să se mulţumească sperând la o altă evoluţie decât a lui Bănel.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu